Guvernul reduce tariful la apa folosită în irigații și despăgubește fermieri afectați de secetă

Guvernul reduce tariful la apa folosită în irigații și despăgubește fermieri afectați de secetă
Guvernul va reduce tariful la apa folosită pentru irigații cu 50 lei/mia de metri cubi, va aloca suplimentar 25 milioane euro pentru proiecte de irigații și îi va despăgubi pe fermierii afectați de secetă, a anunțat premierul Victor Ponta, într-o conferință de presă susținută la ministerul de resort
Publicat: 24/07/2012, 14:42
Actualizat: 27/06/2013, 01:27

Guvernul va reduce tariful la apa folosită pentru irigații cu 50 lei/mia de metri cubi, va aloca suplimentar 25 milioane euro pentru proiecte de irigații și îi va despăgubi pe fermierii afectați de secetă, a anunțat premierul Victor Ponta, într-o conferință de presă susținută la ministerul de resort

El a arătat că reducerea tarifului la irigații va permite creșterea suprafaței irigate cu cel puțin 35.000 hectare.

Despăgubirile vor fi acordate, după încheierea campaniei de recoltat, pentru întreprinderile mici și mijlocii a căror producție a fost afectată cu cel puțin 30%, veniturile acestora urmând să fie compensate, raportat la anii trecuți, cu 80% din pierderea înregistrată în acest an din cauza secetei, precum și pentru fermierii care nu se încadrează în categoria IMM-urilor, aceștia urmând să beneficieze de un ajutor individual de 7.500 euro.

„Am fost de acord să se solicite Comisiei Europene acordarea de plăți în avans de până la 50% din valoarea plăților directe pentru agricultură în 2012, începând cu 16 octombrie”, a adăugat Ponta.

Premierul a precizat totodată că susține un TVA de 9% pentru produsele agro-alimentare, începând cu anul viitor.

„Susțin ideea unui TVA diferențiat, de 24% din care 9% să fie reținut pentru bugetul de stat și 15% să fie rambursat producătorului în măsura în care prezintă facturi și toate operațiunile sunt înregistrate fiscal”, a spus Ponta.

Potrivit premierului, efectele estimate de Guvern ca urmare a introducerii TVA de 9% la produsele agro-alimentare sunt atât scăderea prețurilor, cât și combaterea evaziunii fiscale.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Diana Șoșoacă a depășit pragul la europarlamentare 2024 și pleacă la Bruxelles, la Parlamentul European
Cât a mers darul la nunta lui Răzvan Simion? Suma e ameţitoare, meniu de fine...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
O femeie din Indonezia a fost înghițită cu totul de un piton de 6 metri
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în...
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a...
Cei mai excentrici debutanți în Parlamentul European. Un influencer, un pilot de curse și un...
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor...
Ei sunt polițișții care nu au ținut cont de pericol atunci când a venit vorba...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă...
Primele rezultate oficiale de la BEC pentru Alegerile Europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,7%, AUR –...
ULUITOR! Ce se vede în prima fotografie din ISTORIA OMENIRII?
SCANDAL MONSTRU după alegeri. S-a întâmplat în miez de NOAPTE
Ce meniu special au avut la nuntă Răzvan Simion și Daliana Răducan si cum a...
VIDEO Rezultate parțiale alegeri locale 9 iunie 2024: Cine sunt noii primari din București, Cluj-Napoca,...
Ceartă între Alexandra, Roberta și Rebecca din Casa Iubirii. Ce și-au reproșat tinerele chiar în...
Avionul care îl transporta pe vicepreședintele din Malawi a dispărut
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
Meteorologii anunță că urmează câteva zile de răcoare
×